News

For details please click here.

Login

Duminica, 14.XI.2010: Lasatul de Sec pentru Postul Craciunului – Masa de obste dupa Sfanta Liturgie

Duminica, 14 noiembrie, Comitetul Doamnelor va organiza o masa de obste dupa Sfanta Liturgie, cu ocazia Lasatului de Sec pentru Postul Craciunului. Din meniu amintim:

– Ciorba de vita
– Friptura de porc cu orez
– Pulpe de pui
– Sarmale
– Mamaliguta, Varza cu carne
– Salata de sezon, Deserturi

Va asteptam in numar cat mai mare sa ne bucuram impreuna de una dintre ultimele zile calduroase ale acestui an si de o masa asa de bogata!

DUMINICA, 14 noiembrie
===============================================================
ORA 10:00 AM Sfanta Liturghie
Masa de obste pregatita de Comitetul Doamnelor
===============================================================

MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA – Parintele Cleopa

Imparatul Nichifor VotaniatuI, al Constantinopolului (1078-1081), a facut o catedrala mare, aproape cat Sfanta Sofia. A venit patriarhul Ierusalimului, al Constantinopolului si al Alexandriei, ma rog, ca atunci cand se sfinteşte o Biserica Imparateasca. Cand a terminat-o, a anuntat sfintirea.

Sfintirea bisericii se anuntase cu cateva luni inainte, ca sa aiba lumea timp sa vina. Ca atunci nu erau maşini, avioane, sau trenuri. Tractiunea se facea cu boii, caii şi magarii, iar pe mare veneau cu corabiile. La sfintirea bisericii imparatului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliti, mii de preoti, ca la o Biserica Imparateasca.
Au inceput a veni la sfintire mii de care. Unii duceau covoare, altii butoaie cu vin, cu untdelemn, altii aduceau faina, altii lumanari. Fiecare aducea ce putea.

Atunci traia o vaduva in Constantinopol, pe care o chema Anastasia. Aceasta vaduva, de 50 de ani se ducea la biserica şi se ruga lui Dumnezeu. Ea statea in marginea oraşului, tocmai langa drumul acela pe care treceau carutele la sfintire. Dar era tare necajita. Avea o cocioaba de casuta, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea ce sa duca şi ea. Cand a vazut ca trec atatea perechi de boi la sfintire, s-a gandit şi ea sa duca un brat de iarba. Atat avea ea, o secera şi o furca de tors. Vaduva saraca material, dar bogata in credinta. Iarna torcea canepa şi lana pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan şi aduna spicele de pe urma seceratorilor, le punea pe un tol, le batea şi facea oleaca de grau. Si aşa, cate putin ate putin, facea şi ea un sac de grau pentru dansa. Aşa de saraca era vaduva Anastasia!

Ea, daca a vazut ca trec atatea care cu boi, incarcate cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfintire, ce s-a gandit saraca? “Bani n-am”, covoare n-am, untdelemn n-am, n-am nimic. Ma duc sa duc şi eu un brat de iarba acolo!” Dar se temea, ca n-avea pamant. De unde sa taie iarba ca sa nu faca rau?
A luat un tolişor şi s-a dus pe un hat unde creste un fel de iarba, numita pir. A luat pir, ca sa nu strice cumva din ogorul cuiva. A taiat pirul şi I-a pus intr-o sarcinuta. Ce s-a gandit ea? “Voi da şi eu la nişte boi un brat de iarba, macar ca nu-i de la mine de pe hat”. Intr-adevar, şi-a luat betişorul, s-a dus acolo unde era sfintirea cu acea lume multa, şi tocmai atunci a vazut o pereche de boi, care gatisera mancarea dinaintea jugului. Se uitau plavanii; ar mai fi mancat ei ceva, dar nu mai era.

Matuşa Anastasia a dezlegat şi ea sarcinuta ei de iarba, a pus-o inaintea boilor şi a zis: “Doamne,primeşte bratul acesta de iarba, ca n-am ce aduce la sfintirea acestei biserici şi sa ma ierti, ca nu-i de pe ogorul meu!” Si plangand s-a dus de acolo la biserica, dupa ce-a dat iarba la boi.

Cand a vazut atata lume şi atatea podoabe, caci biserica era pregatita ca o mireasa de nunta cu toate podoabele gata de sfintire, atunci ea s-a dus la icoanele din urma, unde se inchinau femeile. Batrana, nacajita, cu fata zbarcita de batranete, cu un tulpan vechi pe ochi, incaltata cu opinci, cu o catrinta rea, a ingenuncheat şi se ruga Domnului: “Doamne, iarta-ma ca n-am adus nici un dar la Biserica! N-am nimic. Imparatul este imparat şi pe pamant şi va fi şi in cer! Dar eu saraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic .. . “, se ruga ea cu lacrimi.

A venit şi imparatul Nichifor Votaniat, cu dregatorii lui, cu spatarii lui, cu tot. Cand a intrat in biserica, spatarul lui, pe care-l chema Petru, i-a aratat inscriptia. (La biserici, la manastiri, la monumentele istorice, inscriptia este scrisa deasupra uşii).

Era o placa mare de marmura, scrisa cu slove de aur: “Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui şi a Fiului şi a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, imparatul Nichifor Votaniat”. I-a placut tare inscriptia, ca el daduse ordin. şi au intrat in biserica imparatul, imparateasa şi generali multi, sa vada cum este pregatita biserica pentru sfintire, ca a doua zi era sfintirea.
Picturi frumoase, icoane lucrate in aur, perdele frumoase, veşminte aurite, policandre, chivote, potire pe sfanta masa, Evanghelia, tot ce trebuia. In timpul acela, matusa Anastasia, care a dat un brat de iarba, plangea la icoanele din urma.

In timpul acesta ingerul Domnului a schimbat inscriptia imparatului. Era scris mai frumos: “Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui şi a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, vaduva Anastasia”.

Oamenii au incremenit. Mai inainte citeau numele imparatului, dar era lume, schela era luata de la biserica, nimeni nu putea sa spuna ca ar mai fi putut cineva schimba ceva.

Oamenii au inceput a citi:
– Ce scrie acolo, mai?
– Ce scrie?
– Pai uite scrie ca o vaduva a facut biserica!
– Dar mai inainte, cand a intrat imparatul, era numele lui.
– Mai daca aude imparatul!
Aceia se temeau sa-i spuna imparatului şi au spus spatarului. Dar spatarul Imparatului, Petru, dupa ce a citit, a zis:
– Mai, asta-i mare minune! Lasa, ca-i zic eu Imparatului!
Imparatul il asculta, ca era urechea lui. La Imparat si Imparateasa, cununi de aur le straluceau pe cap ca razele soarelui, cu porfira, cu hlamida, cu ostaşi langa el. Toata suita imparateasca.
– Maria ta, hai oleaca in pridvor!
Vine imparatul. Cand se uita a ramas uimit:
– Mai, doar cand am intrat noi in biserica, era inscriptia mea!
– Cred ca a ta, imparate, a fost. Toata lumea ştie. Dar uite ce scrie acolo!
– Vai mie, pacatosul! Aici este mare minune!
Nimeni n-a putut face aceasta, decit Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru ca am facut-o cu mandrie! A dat-o unei vaduve! A adunat sfetnicii lui şi a spus aşa:
– Nu se sfinteşte biserica aceasta, pana nu se gaseşte aceasta vaduva! Si cand o gasim, o sfintim pe numele ei, ca-i mai mare ea la Dumnezeu decat mine.
A dat porunca sa trimita in toata imparatia sa-i gaseasca adresa acestei vaduve, Anastasia.
Dar Dumnezeu, cind vrea sa descopere un lucru repede, a descoperit-o printr-o alta vaduva, care era cam de-o seama cu aceasta batrana, aflata printre lume. Dar ea nu ştia ca Anastasia este acolo.
– Ce se aude?
– Uite ce se aude …
– Pe Anastasia eu o cunosc! Sta aici in marginea oraşului.
– Cum matuşa? Hai la imparat!
Si i-a spus imparatului locul unde o gaseşte pe vaduva Anastasia, iar el a trimis soli s-o caute şi s-o aduca la biserica. Solii, calari pe cai, repede au plecat in marginea oraşului Constantinopol, s-o caute pe matuşa Anastasia şi s-o aduca la imparatul. Acolo au vazut nişte copii, care se jucau.
– Mai copii, nu ştiti unde sta matuşa Anastasia?
Dar unul mai marişor a zis:
– Matuşa Anastasia sta acolo in gradina. S-au dus ei pe un parleaz. Cand ajung la uşa vaduvei, ce sa vada? Ce lacate mai erau acolo! Ce zavoare! Ce incuietori mai avea! Ca cel ce n-are nimic, de nimic nu se teme. Erau doua be1ciuge la uşa, legate cu ata de canepa şi un bat in uşa. Era semn ca matuşa nu-i acasa. Acelea erau toate zavoarele ei. N-avea ce-i fura. Ea era dusa la sfintire la biserica.
Vin inapoi cei trimişi de imparat. “Uite, mai, nu-i acasa batrana Anastasia!”
– Mai copii, n-ati vazut pe matuşa Anastasia?
– Matuşa Anastasia s-a dus cu un brat de iarba acolo, la iarmaroc.
Copiii nu ştiau ca acolo este o sfintire de biserica. Si atunci cei trei generali, care au fost trimişi soli de imparatul, au intors caii şi au venit sa-i dea raportul imparatului.
– Maria ta, am fost! Are o casuta mica in marginea Constantinopolului. Nişte copii se jucau pe acolo şi au zis ca matuşa Anastasia este pe aici, prin lumea asta, pe undeva. ‘
Vaduva care a cunoscut-o pe cealalta a zis:
– Este in biserica, se roaga la Mantuitorul!
– Daca-i in biserica, spuneti-i sa nu se teama, ca ea n-a fost niciodata in fata mea, imparatul Nichifor Votaniat. Trimiteti nişte femei batrane şi faceti o veste ca la sfintirea bisericii, imparatul da cate o vaca la batrani. La porunca imparatului, au gasit pe batrana Anastasia şi i-a zis:
– Nu te teme, Anastasie, ca te-ai invrednicit de mare dar de la Dumnezeu! Ce jertfa ai adus dimineata la sfintirea bisericii?
– N-am adus nici un dar, maria ta, ca sunt saraca!
Caci ea nu socotea bratul cel de iarba pe care l-a adus şi l-a dat la boi, ca este dar.
– Totuşi, adu-ti aminte, mama Anastasie, ca ai adus un dar mare, prin care mi-ai luat biseriea mea!
– N-am adus niei un dar, ca n-am bani, n-am nimic! Toata averea mea este o secera şi o furca.
Iarna torc şi eu lana pe la oameni, iar vara cu secera ma duc şi adun spice de pe lan, in urma
seceratorilor. Si le strang şi fac şi eu oleaca de grau. N-am nici un fel de avere.
– Dar aceasta biserica imparateasca, in care am cheltuit atatia galbeni de aur şi argint, am facut-o numai pe cheltuiala mea şi iata acum serie pe inscriptia ei ca este facuta de Anastasia!
– Ce dar ai dat la aceasta biserica?
– N-am dat nimic, decat un brat de iarba la boii injugati la car.
– Nu te teme, mama Anastasie, ca a scris Dumnezeu, nu dumneata! Dumnezeu a scris. Biserica este a matale!
Si era scris aşa: “Intru slava Tatalui şi a Fiului şi a Sfantului Duh, Unuia Dumnezeu in Treime, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu vaduva Anastasia”. Ii citea, iar ea tremura, ca nu ştia carte.
– Vezi, matuşa, zici ca n-ai adus nici un dar, insa adu-ti aminte ca ai adus un brat de iarba!
– L-am adus, dar n-o fi pomana ca l-am taiat de pe hatul unui om.
– Iata, matuşa Anastasie, bratui acela de iarba al matale, a fost mai scump decat toate vistieriile pe care le-am bagat eu! Iata, ingerii Domnului ti-au trecut biserica pe numele tau şi a ta ramane in veac. Vom sfinti biserica – ca erau cei patru patriarhi – , cu aceeaşi sfintire, cu aceiaşi pompa mare, dar biserica va ramane a Anastasiei pana in veac.
– Sa ştii, matuşa, se sfinteşte biserica pe numele matale, pe care ingerul ti-a dat-o de sus şi te-a scris aici.
Ea saraca a ramas uimita. Toti se mirau: “Mai, mare minune!”
Cand a murit fericita Anastasia din ConstantinopoI, imparatul i-a facut mormantul in Sfantul Altar: “Aici, in biserica pe care i-a dat-o Dumnezeu prin minune, este ingropata vaduva Anastasia”.
Un brat de iarba dat in numele DomnuIui cu smerenie şi cu durere de inima ca nu poti face mai mult, a facut mai mult decat cheltuiaia imparatului Nichifor. Aşa cere Dumnezeu!
Sfantul Efrem Sirul zice: “Dumnezeu nu se uita la multimea darului pe care il aduci, ci la vointa cu care il aduci”. Cat de mic dar ai dat, daca dai cu smerenie şi cu parere de rau ca nu poti face mai mult, aceea este adevarata milostenie.

Mai departe, Parintele Cleopa ne spune:
Cu adevarat, Dumnezeu cauta la inima infranta şi smerita.
Vine daunazi o matuşa necajita. Ma uitam, mai, cum i-aduce Dumnezeu! Ea saraca zice:
– Aş pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum! Va dau un şervetel!
Numai cu atat a venit, cu un şervetel. Stii cit m-a costat pe mine asta? Si i-am zis:
– Mama, lasa ca-ti pun eu slujbe!
I-am pus de trei ori cate 40 de Liturghii pentru şervetelul acela.
– Mai dau 15 lei! A zis batrana.
– Vai de mine! Noi n-am venit aici la manastire sa ne imbogatim! Noi am venit sa ne plangem pacatele.
– Dar nu-i primit daca nu dau bani, parinte!
– Este primit. Iti spun eu! De aceea, eu nu ma supar cand aduce cineva putin. Pentru ca Domnul nu se uita la darurile noastre … Se uita la vointa cu care se aduce darul.
Cand a vazut Sfantul Antonie cursele diavolului pe fata pamantului intinse pana la cer, a zis:
“Doamne, cine mai poate trece printre acestea?” Si aude un glas din cer:
“Antonie, smerenia şi milostenia!”
Cand se intalnesc aceste doua fapte bune, adica smerenia şi milostenia, strabat toate cursele lumii!
Deci milostenia nu se cauta numai in multimea banilor, ci mai ales in inima şi vointa cu care se aduce ea.

„Ne vorbeste Parintele Cleopa” 1998 Vol 7 pag. 83

Synaxis

Donate Online

Information

Email List
Click to join sfantulapostolandrei


Facebook
Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Apostol Andrei

Website

106131
Visit Today: 113
This Month: 2612
This Year: 38164
Online: 4