Rugaciunile pentru cei adormiti

Pr. Prof. C. Cojocaru

Biserica Ortodoxa, dintotdeauna, a avut si a pastrat in cultul ei rugaciunile pentru cei adormiti. De aceea este de datoria celor ramasi in viata ca in comuniunea dragostei sa se roage si pentru cei adormiti ca Dumnezeu sa-si arate mila si iertarea Sa fata de ei. Potrivit acestei invataturi s-a dezvoltat in Biserica noastra cultul pomenirii mortilor. In secolele trecute nimeni nu a pus la indoiala aceasta invatatura si aceasta practica intre romani toti stiind si simtind ca ele fac parte din invatatura si practica dintotdeauna ale Bisericii, fiind intemeiate pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie.
Cultul mortilor trebuie pastrat ca o comoara de mare pret, lamurind insa poporul ca rugaciunile prin care noi mijlocim pentru cei adormiti au si ele o ordine a importantei : Sfanta Liturghie, slujba Parastasului, in cadrul careia locul central il ocupa rugaciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugaciunile particulare pentru cei adormiti si toate formele de milostenie.
Cei care, in actiunile lor prozelitiste, cauta sa faca pe credinciosii dreptmaritori sa paraseasca cultul mortilor, si odata cu el si credinta strabuna, aduc acuzatii impotriva acestui cult, sustinute, zic ei pe texte din Sfanta Scriptura. Se sustine astfel ca pentru cel adormit viata lui e pecetluita si starea lui e hotarata definitiv de Dumnezeu. Deci nu mai poate fi vorba de o interventie sau de o schimbare in modul lui de viata. Textele invocate sunt urmatoarele:
“Intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici de acolo sa treaca la noi” (Luca 16, 26) ; “Si usa s-a inchis” (Pilda celor 10 fecioare, Matei 25, 1-13). “Ceea ce darama El, nimeni nu mai zideste la loc si pe cine-l inchide, nimeni nu poate sa-i mai deschida” (Iov 12, 14. Vezi si Isaia 22, 22; Apocalipsa 3, 7). Dumnezeu a intarit prapastia, Dumnezeu a inchis usa? Este adevarat ca nimeni nu poate desfiinta prapastia sau deschide usa, afara de Dumnezeu, il poate opri cineva pe Dumnezeu sa faca aceasta? Daca am gandi astfel ar insemna ca negam atotputernicia lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a aratat intotdeauna mai mult indurator si iertator decat drept. Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate. Indurarea lui Dumnezeu nu contravine dreptatii Sale si nici nu o stirbeste, deoarece este vorba de om, faptura mainilor Sale si cununa creatiei. Textele citate mai sus sunt o lauda a atotputerniciei lui Dumnezeu. Ele nu contrazic rugaciunile celor in viata pentru cei trecuti in vesnicie ca Dumnezeu sa le imbunatateasca prin iubirea Sa, ca raspuns la iubirea celor ce se roaga pentru cei adormiti, existenta lor vesnica. De asemenea cei ce se roaga pentru cei adormiti stiu ca nu prin puterea lor proprie poate fi schimbata in bine existenta celor mutati la Domnul, ci prin mila si atotputernicia lui Dumnezeu.
O alta categorie de texte scripturistice invocate, prin care se cauta a se combate rugaciunea pentru cei morti, este urmatoarea : “Vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze” (Ioan 9, 4). “Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?” (Psalm 6, 5). “Oare mortilor vei face minuni ? Sau cei morti se vor scula si Te vor lauda pe Tine?” (Psalm 87, 11. Vezi si Psalm 113, 25 : Isaia 38, 18 : Fapte 13, 36). Observam din toate aceste texte scripturistice ca nu este vorba de rugaciunea celor vii pentru cei morti, ci de faptul ca cei morti nu-si mai pot modifica situatia prin eforturi proprii. Aceasta este invatatura Bisericii dintotdeauna, dar cei care readuc in discutie aceste texte o fac numai pentru a deruta pe cei nestiutori.
Sunt aduse in discutie apoi cateva texte veterotestamentare pentru a arata ca este interzis sa te atingi de mort si deci nu se cuvine sa-i dai nicio cinstire. “Cel ce se va atinge de trupul mort al unui om, necurat sa fie sapte zile” (Numeri 19, 11). “Sa nu intri in casa celor ce jelesc si sa nu te duci sa plangi si sa jelesti cu ei, caci am luat de la poporul acesta pacea Mea, mila si parerea de rau, zice Domnul. Si vor muri cei mari si cei mici in pamantul acesta si nu vor fi ingropati…Nu se va frange pentru ei painea de jale ca mangaiere pentru cel mort si nu li se va da cupa mangaierii, ca sa bea dupa tatal lor si dupa mama lor” (Ieremia 16, 5-7). Observam la primul text ca este o prescriptie cu caracter sanitar, dar care nu impiedica atingerea trupurilor mortilor. Altfel cine ar fi ingropat pe morti? (Vezi in acest sens: I Regi 31, 13; II Regi 2, 5-6; III Regi 17, 19 s. a.). Din cel de al doilea text invocat ne dam seama de metoda de lucru a celor ce fac prozelitism. Ei iau din Sfanta Scriptura texte trunchiate, fara context, numai pentru a deruta pe cei slabi si a-i face sa paraseasca Biserica. Astfel textul mai sus pomenit se lamureste prin context (Vezi : Ieremia 16, 10-11). Nenorocirea despre care se vorbeste este anuntata pentru ca poporul evreu parasise pe Dumnezeu si se inchina la idoli. In text se vorbeste despre frangerea painii de jale si despre cupa mangaierii. Deci era si la evrei obiceiul sa se puna masa de pomenire pentru cei morti. Dar totodata acestea preinchipuie si prevestesc Sfanta Liturghie, cu Sfanta Jertfa, care se savarseste si pentru cei vii si pentru cei morti.
Printr-o alta categorie de texte scripturistice cei ce sunt impotriva rugaciunii pentru cei morti vor sa ne lamureasca asupra faptului ca orice interventie a noastra de a ajuta pe cei morti este inutila, deoarece numai faptele fiecaruia conteaza. “Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau” (II Corinteni 5, 10). “Caci Dumnezeu intoarce omului dupa faptele lui si se poarta cu fiecare dupa purtarea lui” (Iov 34, 11). “Puterea este a lui Dumnezeu si a Ta. Doamne, este mila, ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Psalm 61, 11). “Stiind fiecare, fie rob, fie de sine stapan, ca faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plata de la Domnul” (Efeseni 6, 8).
Vorbeam mai sus ca mila lui Dumnezeu nu exclude dreptatea Lui, dar nici dreptatea nu desfiinteaza mila Sa. Prin textele scripturistice suntem indemnati sa ne purtam in asa fel incat faptele noastre sa fie bune. La faptele noastre bune colaboreaza si harul divin (Filipeni 4, 13). Deci si mantuirea este un dar al lui Dumnezeu, dat celor ce se ostenesc in bine. De aceea, la orice lucrare a noastra trebuie sa avem in gand dreptatea lui Dumnezeu, deoarece de mila Lui sigur avem nevoie in toata viata noastra. Oricat ar trai si s-ar osteni, omul nu poate face toate cele pentru mantuire, daca nu este ajutat de har, dat de Dumnezeu in dar. Dar daca ne-am increde numai in mila lui Dumnezeu si am zice, precum unii, “trebuie sa pacatuim, ca sa aiba Dumnezeu ce ierta”, am cadea in pacatul increderii prea mari in Dumnezeu, pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta.
Ca Dumnezeu a procedat si in alt mod decat aratandu-Si numai dreptatea, o vedem din exemplul lucratorilor din ceasul al unsprezecelea, din Parabola lucratorilor in vie (Matei 20. 1-15) si din exemplul talharului de pe cruce (Luca 23, 41-43). Oare au fost acestia rasplatiti dupa faptele lor sau dupa mila lui Dumnezeu? Intelegem, asadar, ca textele invocate mai sus arata dreptatea lui Dumnezeu, dar nu exclud mila lui Dumnezeu. Celor care nu vor ca si mortii sa beneficieze de mila lui Dumnezeu li se potriveste intrebarea Stapanului viei pusa lucratorilor care erau nemultumiti: “Oare nu Mi se cuvine Mie sa fac ce voiesc cu ale Mele ? Sau ochiul tau este rau pentru ca Eu sunt bun?” (Matei 20, 15). In acelasi sens se exprima Mantuitorul si referitor la morti:, “Caci dupa cum Tatal scoala pe cei morti si le da viata, tot asa si Fiul da viata celor ce voieste” (Ioan 5, 21).
Deci textele invocate de cei care sunt impotriva rugaciunilor pentru adormiti, nu opresc legatura dragostei ce trebuie sa existe intre cei vii si cei adormiti. In sfarsit, exista o alta categorie de texte care ne avertizeaza ca nu trebuie sa ne punem increderea in oameni in ceea ce priveste mantuirea.
Nici o minte sanatoasa de crestin nu a putut sustine ca un om poate mantui pe altul sau il poate scoate din iad. De asemenea total gresita ar fi si parerea ca cineva poate face in viata orice, deoarece il vor scoate din chinuri rugaciunile urmasilor. Pe de o parte se cade in pacatul prea marii increderi in mila lui Dumnezeu, pacat impotriva Duhului Sfant. Pe de alta parte se mai pune o problema de ordin practic: o data cu pacatosul respectiv pot muri si urmasii lui si atunci nu are cine se mai ruga pentru el. Dar ajutorul primit, de cel adormit de la cei din viata, de la Biserica, nu vine ca o obligatie sau ca raspuns la o porunca, ci este un dar al dragostei. Apoi, mijlocirea Bisericii se indreapta spre Dumnezeu, pentru a-L indupleca spre mila si iertare pentru cei adormiti. Relatia nu este intre credinciosul in viata si cel adormit, ci intre crestin si Biserica in Hristos.
Invatatura Bisericii referitoare la rugaciunea pentru cei adormiti este bine precizata chiar din veacul apostolic. In veacurile urmatoare, Sfintii Parinti aduc numeroase marturii referitoare la lamurirea acestui adevar. Amintim pe Sfintii Ioan Gura de Aur, Chiril al Alexandriei, Efrem Sirul, Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ioan Damaschinul, Simeon al Tesalonicului. Ne vom referi insa doar la Sfanta Scriptura, binestiind ca cei care resping cultul mortilor resping si Sfanta Traditie.
Am aratat mai sus ca textele scripturistice folosite de cei ce resping rugaciunile pentru cei adormiti sunt rastalmacite. In raspunsul nostru trebuie sa tinem seama de urmatoarele aspecte ale problemei :
1. Hristos imparateste peste toti, peste cei vii si peste cei adormiti.
2. Ca imparat este atotputernic in imparatia Sa si in iubirea Sa este atotmilostiv fata de toti.
3. Biserica si crestinii, in particular, nu-si aroga dreptul de a schimba prin propria lor lucrare chinurile din iad, ci prin Sfanta Liturghie, dezlegari, rugaciuni si fapte de milostenie, toate pornite din solidaritate si dragoste intre toti crestinii, Il roaga pe Dreptul Judecator spre mila si iertare fata de cei osanditi, temporar, deci pana la Judecata de apoi.
4. Domnul Iisus Hristos a dat Bisericii garantii ca mijlocirile si rugaciunile preotilor si ale credinciosilor vor fi implinite.

1. Oprindu-ne la primul aspect al raspunsului nostru, citam adevarul atat de frumos si de clar sintetizat de Sfantul Apostol Pavel: “Caci daca traim, pentru Domnul traim si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim ai Domnului suntem. Caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii” (Romani 14, 8-9). La aceasta adaugam urmatoarele texte : “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov. Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor” (Matei 22, 23). “Dumnezeu nu este deci Dumnezeu al mortilor, ci al viilor, caci toti traiesc in El” (Luca 20, 38; Marcu 12, 26-27). “Intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal” (Filipeni 2, 10-11). El S-a jertfit pe Sine pentru pacatele tuturor oamenilor, adica ale tuturor peste care El stapaneste, fie vii, fie adormiti: “S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti” (I Timotei 2, 6). “El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci si pentru ale intregii lumi” (I Ioan 2, 2 ; Coloseni 1, 20 ; Ioan 1, 29). Deci Hristos imparateste peste toti, vii si adormiti, iar jertfa Sa a fost data pentru toti, vii si adormiti.
2. Ar fi lipsit de sens sa ne intrebam deca Dumnezeu poate schimba starea celor peste care imparateste. Dumnezeu este atotputernic si atotbun. Dar pentru cei care vor raspuns precis din Sfanta Scriptura, le aratam ceea ce de fapt ei stiu, dar nu vor sa spuna, ca Hristos poate schimba in mai bine starea celor din iad: “Domnul omoara si invie; El pogoara in iad si iarasi scoate” (I Regi 2, 6 ; Deuteronom 32, 39). “Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mantuitu-m-ai de cei ce se pogoara in groapa” (Psalm 29, 3). “Dar Domnul va izbavi sufletul meu din mana iadului, cand ma va apuca” (Psalm 48, 16). “Am fost mort si, iata, sunt viu in vecii vecilor si am cheile mortii si ale iadului” (Apocalipsa 1, 18). “Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului i se va ierta lui ; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie” (Matei 12, 32).
Deducem din acest ultim text ca numai pacatele impotriva Duhului Sfant nu se iarta, deoarece cei ce le savarsesc refuza definitiv mantuirea. Aceste pacate sunt : increderea prea mare in bunatatea lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5; Iacob 2, 6); neincrederea sau deznadejdea de a primi ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4, 13; Matei 27, 4-5); erezia (Ioan 9, 40-41); apostazia; invidia harului fratern si nepocainta pana la moarte.
Intelegem ca celelalte pacate se pot ierta. Cand ? Fie in veacul acesta, fie in veacul viitor. Si daca in veacul viitor, adica dupa iesirea sufletului din trup, nimeni nu mai poate lucra la mantuirea lui, inseamna ca aceasta iertare a pacatelor imparatul Hristos o face la rugaciunea Bisericii. Sfanta Scriptura ne ofera si cateva exemple cand Mantuitorul Iisus Hristos a intervenit si a modificat, temporar sau definitiv, starea unor morti din iad. Pana la Jertfa si invierea Domnului toti cei care au murit, au mers in iad. In conceptia veterotestamentara moartea de fapt insemna mergere in iad (Facere 37, 35). Astfel Mantuitorul a scos pentru putin timp sufletul lui Moise din iad, la Schimbarea la Fata (Matei 17, 3). Hristos il inviaza pe Lazar pentru rugaciunea surorilor sale (Ioan 11, 41-44) ; inviaza be fiica lui Iair, pentru rugaciunea tatalui sau (Luca 8, 41-56) si pe fiul vaduvei din Nain, pentru lacrimile mamei sale (Luca 7, 11-16). Tuturor acestora le-a schimbat starea sufletului lor de dupa a doua moarte, caci moartea lor avea sa se intample dupa biruinta Mantuitorului Iisus Hristos asupra iadului si a mortii. Ei nu mai aveau sa mearga in iad, ca prima data, ci la fericire, cu atat mai mult cu cat in viata lor intervenise insusi Mantuitorul Iisus Hristos.
3. Incredintata fiind ca Marele imparat, Domnul Iisus Hristos, poate schimba starea si viata oamenilor, atat in timpul acestei vieti cat si dupa iesirea din aceasta viata (dupa cum reiese din temeiurile scripturistice de mai sus), Biserica se roaga in duhul dragostei pentru cei adormiti. Spunem iarasi ca Biserica Ortodoxa nu a pretins niciodata ca numai prin puterea preotilor, sau numai prin rugaciuni si fapte bune se pot scoate sufletele din iad. Biserica Ortodoxa recunoaste ca “Unul este Mijlocitorul” (I Timotei 2, 5) si pe El Biserica il roaga spre mila si iertare. Biserica face aceasta “pentru ca intr-un duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup… Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna. Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte” (I Corinteni 12, 13 si 26-27).
Iata ca, dupa cum atat de clar precizeaza Apostolul, Biserica are mereu momente de bucurie pentru sfinti si drepti, madularele ei de cinste, dar are mereu si momente de durere pentru madularele ei din suferinta. Cei din suferinta sunt si ei madulare ale Bisericii, pentru ca intr-un duh au fost botezati, ca si noi. De aceea ne ostenim frateste pentru ei in dragoste, iar “dragostea nu cade niciodata” (I Corinteni 13, 8). Iubindu-ne si ajutandu-ne semenii ca frati in orice situatie ar fi ei, avem curajul sa ridicam, ochii spre cer si sa-L numim pe Dumnezeu “Tatal nostru”. Iar virtutii crestine a dragostei nu i s-a pus o masura sau un hotar. Acelasi lucru il spune clar si Apostolul iubirii: “Noi stim ca am trecut de la moarte la viata pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte” (I Ioan 3, 14).
Sfanta Liturghie, continuarea nesangeroasa peste veacuri a Jertfei de pe Golgota, este “pret de rascumparare pentru toti” (I Timotei 2, 6 ; I Ioan 2, 2). Dupa cum vedem, Sfanta Scriptura ne da atatea indreptatiri sa ne rugam pentru cei adormiti, incredintandu-ne ca rugaciunile noastre, culminand cu Sfanta Liturghie, vor fi indeplinite. Daca Biserica nu s-ar ruga pentru cei adormiti, ar pierde din caracterul ei comunitar, ar pierde din orizontalitatea ei, ar stirbi intr-o oarecare masura Jertfa lui Hristos.
4. Aratam mai sus ca cel mai mare ajutor pe care il putem da celor adormiti prin mila si iertarea lui Hristos este Sfanta Liturghie. In cadrul Sfintei Liturghii ii facem si pe ei partasi la Sfanta Jertfa a lui Hristos. Si daca aceasta jertfa s-a adus pentru toata lumea iar Sfanta Liturghie este momentul cel mai potrivit cand rugaciunile noastre sunt ascultate, trebuie ca intotdeauna sa cerem mila si iertare si pentru cei morti. Rugaciunile de dezlegare facute de preoti in cadrul slujbelor randuite pentru cei morti isi au temeiul lor scripturistic chiar in cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos : “Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18). Nu intelegem ca ierarhia bisericeasca face aceasta prin putere omeneasca proprie, ci prin puterea si impreuna-lucrarea lui Hristos. “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20; Marcu 16, 201.
In rugaciunile lor particulare crestinii se roaga pentru fericita odihna a sufletelor parintilor, rudelor si semenilor lor. Si daca rugaciunile sunt facute cu caldura si cu lacrimi, ele sunt ascultate ca si rugaciunea lui Iair, a surorilor lui Lazar, ca si lacrimile vaduvei din Nain. Rugaciunile noastre facute cu credinta vor fi implinite de Dumnezeu, caci El ne-a asigurat: “Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22).
Tot pentru cei adormiti ai nostri, dorind ca Dumnezeu sa-si reverse mila si iertarea Sa peste ei, savarsim si fapte de milostenie – pomana pentru sufletul mortului, expresie a milei crestine : a hrani pe cel flamand, a da apa celui insetat, a imbraca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav, a primi pe cel strain etc. (Matei 25, 34-36). Si Apostolul neamurilor ne indeamna la aceasta: “Facerea de bine si darnicia nu le dati uitarii, caci cu jertfe ca acestea se multumeste Dumnezeu” (Evrei 13, 16; II Corin-teni 9, 7-15).

Din cele prezentate mai sus reiese ca :
a. Sfanta Scriptura nu opreste rugaciunile pentru cei morti, ci, dimpotriva, indeamna Biserica la rugaciune si la fapte comunitare, in dragoste.
b. Hristos imparateste peste cei vii si peste cei adormiti si, ca imparat al imparatilor, poate schimba situatia oricui, viu sau adormit. El este imparat drept, dar si multmilostiv.
c. Atat ierarhia cat si credinciosii au incredintarea Sfintei Scripturi ca toate rugaciunile lor, deci si cele pentru morti, sunt ascultate si implinite.

Pr. Prof. C. Cojocaru