Să ridicăm împreună Casă Domnului!

Oare ce este mai plăcut Domnului decât să îşi vadă credincioşii uniţi în lucrare împreună făcută cu dragoste și dăruire? Iar dacă scopul este de a construi o nouă Biserică, îngerii Domnului vor coborî din ceruri să ajute, iar sfinții se vor ruga neîncetat spre Slava și Propovăduirea Cuvântului de Viață Dătător.
Să nu ne fie teamă căci Domnul este cu noi. Să ne lăsăm călăuziți de inima noastră, de dragostea pentru Hristos, și de grija de a le lăsa copiilor noștri un locaș de mărturisire a credinței noastre strămosești, primite prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei pe meleagurile României.
Chiar dacă încercări şi ispite au fost, sunt şi nu vor lipsi nici în viitor, totuşi prin dragostea noastră, prin rugăciunea noastră, prin ajutorul şi lucrarea noastră împreună, aducem jertfă pe altarul Domnului, iar efortul ni se pare uşor, căci Domnul duce şi această cruce pentru noi. Fie că vom răspunde „Prezent!” angajându-ne întru totul la această chemare a Domnului şi vom deveni membri ai Bisericii Sfântul Apostol Andrei, fie că vom susţine financiar dăruind bănuţul văduvei pentru fondurile de construcţie, fie că vom pune lucrarea mâinilor si minţii noastre întru tainică zidire, Bunul Dumnezeu va vedea dragostea noastră şi va ajuta neputinţa noastră înmulţind cele cinci pâini spre a ne fi îndeajuns tuturor. Dăruind puţinul nostru, vom face loc Duhului Sfânt în sufletele noastre, pentru a ne umple de Dragostea cea veşnică, deschizându-i lui Hristos ieslea sufletului nostru.
Şi alături de noi vor fi întotdeauna rugăciunile Părintelui Gheorghe Calciu, fie-i veșnică pomenirea, care a început cu dragoste și jertfa personală această lucrare, iar ale cărui cuvinte încă sunt vii în sufletele noastre: “Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiţi jertfelnici! Străduiţi-vă pentru zidirea bisericii!” (Îndrumări pentru familie şi biserică privitoare la moartea mea, Pr. Gheorghe Calciu, 2006)
Să îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru cinstirea ce ne-a arătat-o, învrednicindu-ne pe noi să punem piatră de temelie Bisericii Sfântul Apostol Andrei, locaș de împlinire duhovnicească pentru toți creștinii ortodocși de astăzi și din generațiile ce vor să fie.
Dumnezeu sa ne ajute!

Synaxis

Donate Online




  

Information

Email List

Mailchimp


Facebook
Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Apostol Andrei

Website

302015
Visit Today : 28
This Month : 906
This Year : 8248
Who's Online : 6